Bilderberg, partea 1

Întâlnirea de anul acesta a Grupului Bilderberg va avea loc la Atena, Grecia, în perioada 14 - 17 mai.

Majoritatea persoanelor care citesc o ştire de genul acesta sau urmăresc la televizor, cum mare mi-a fost mirarea să vad la una din antene un scurt clip de prezentare despre acest grup, împreună cu ştirea ca grupul se va reuni la Atena în aceste zile; cu siguranţă ignoră ori au o curiozitate minoră de a se interesa la prieteni, pe internet sau din alte surse. Pentru cei ce au această curiozitate vor descopri pe internet o multitudine de informaţii în legătură cu acest subiect. Sens în care am să meţionez şi pe scurt câteva cunoştinţe generale, anume:

- oficial acest grup este o asociaţiune de personalitaţi din toate domeniile importante ale societăţii, în care o categorie au calitatea de invitaţi permanenţi, alte personaje sunt doar invitate să ia parte la şedinţele acestui grup ce au loc anual şi de obicei se ţin în altă locaţie decât cea anterioară. Membrii atât cei permanenţi câţi şi invitaţii sunt personalităti ale vieţii noastre contemporane, magnaţi, membri ai familiilor regale din toată lumea, oameni de ştiinţă -cercetători, conducători ai trusturilor financiare mondiale, persoane cu funcţii respectabile în diferite structuri instituţionalizate internaţionale, laureaţi ai premiului Nobel pentru pace, preşedinţi, miniştri - în special de finanţe, şefi ai trezoreriilor diferitelor state puternic industrializate;

- Grup ce funcţionează că o adevărată instituţie cu secretariat general, cu traducători, cu foruri de conducere etc;

- Prima întâlnire a grupului a avut loc în localitatea olandeză Oosterbeek în perioada 29 - 31 mai 1954, la Hotelul Bilderberg, de unde provine şi denumirea însuşită. Ca iniţiatori, cofondatori pot fi numiţi ca fiind Prinţul Bernhard al Olandei, David Rockfeller, Henry Kissinger şi încă câteva personaje cunoscute la vremea respectivă.

- oficial instituţia îşi propune ca scop dezvoltarea economică şi cooperarea la nivel internaţional a ţărilor occidentale.

- întrunirile sunt absolut secrete, nu se organizează conferinţe de presă dupa sau înainte - nici macar agenda supusă discuţiei nu este facută publică, majoritatea persoanelor ce au luat parte la şedinţe nu recunosc că au participat şi nu furnizează alte informaţii cu privire la existenţa unui asemenea grup; Localitatea unde are loc şedinţa este extra securizată atât de forţe de ordine ale ţării gazdă cât şi de către forţe de securitate private; Transportul către destinţia unde are loc şedinţa se desfăşoară într-o maximă discreţie cu toate că la acestea iau parte numeroase personaje publice ori politice.

Informaţia iniţială cu privire la desfăşurarea lucrărilor grupului la Atena în această perioadă a fost desconspirată de către ziaristul Daniel Estulin.

Ştirea a fost preluată şi de către media din românia, iar în acest sens puteţi consulta Hotnews , Presaonline , Ziua .

Despre "Bilderberg Group" puteţi consulta iniţial pe wikiedia.com de unde puteţi găsi o multitudine de legături utile şi mai recomand saccsiv .

Prima carte ce a tratat doar acest subiect este "Clubul Bilderberg - Stăpânii Lumii" şi a fost scrisă de către ziarista Cristina Martin.

În următoarele zile voi reveni cu noi detalii despre acest subiect pe care din anul 1996 îl urmăresc cu mare interes. Dacă o să aveţi răbdarea să mai căutaţi şi alte surse în legătură cu subiectul, în mod sigur veţi da peste tot felul de teorii conspiraţioniste, multe dintre ele chiar exagerate.

Vin cu o completare si postez linkul catre ştirea data pe ANTENA 1 - aici

Dezastrul din sănătate

1. Scrisoare deschisă Ministrului Sănătăţii - pe această pagină gasiţi descrierea realităţii din practica medicală actuală.

2. Învăţământul medical - o altă adresă la care ve-ţi regăsi tragedia unui student care depune mari eforturi de a supraveţui în mediul academic universitar medical.

O să rog pentru cei care au răbdarea, să citească cele două păreri ale unui medic care deja practică şi a unei studente la medicină, despre cum arată o parte din sistemul sanitar din România. Cele două perspective sunt foarte aproape de adevăr, adică radiografia e facută cu aparatură produsă după revoluţia din 89.Sunt puţine pe internet, păreri ale medicilor despre medici sau despre sistem.Trebuie spus totuşi că o parte din medici nu merită a fi numiţi aşa, chiar dacă au muncit din greu să dobândească un nume. Personal pot accepta greşeala profesională pentru că e normală în viaţa oricărui om şi se poate întâmpla. Însă ceea ce nu pot accepta este lipsa totală de omenie faţă de pacient. Când ai un comportament deviant şi în dispreţ faţă de acesta o dată, de două, de trei, de 100 de ori, nu e chiar o problemă deosebită, pentru că toţi avem limite nervoase stres etc, dar să te comporţi zilnic aşa e un mare dispreţ la adresa umanităţii în general. Nu mă pot lansa în aprecieri procentuale câţi sunt buni şi omenoşi şi câţi nu. Însă trebuie precizat şi faptul că există medici care sunt foarte atenţi în ceea ce fac şi nu primesc foloase necuvenite înainte de a-şi face datoria.În vremurile bune cu asta se începea, cu modelarea caracterului pentru devotamentul îndreptat către pacient de la jurământul lui Hippocrate la lecţiile lui Paulescu. Am văzut medici foarte omenosi si binevoitori chiar unii m-au impresionat, în primul rând m-am bucurat că mai există oameni de natura asta în România şi după am fost impresionat că sunt şi medici.Majoritatea vor spune : „Dă şi soluţii! Ca de văzut, toţi vedem.” Pe zi ce trece îmi dau seama ca e prea târziu să gasim cu atât mai puţin să le şi aplicăm. În principiu cam acelaşi lucru se întâmplă în toate segmentele bugetare, nu poate fi decretat faptul că doar în medicină se întâmplă batjocura asta, latura aceasta extrapolează în justiţie, ministere şi autorităţile subordonate ... în administraţie în general. Problema esenţială se reduce la caracterul omului şi la gândirea acestuia. Dramatic este că această schimbare nu va interveni prea crurând în societatea românescă, schimbare ce va apare atunci când cu toţi vom începe să ne schimbăm prin detaliu uzitat zilnic. De la stoparea reproducerii ilegale a unor artişti pe diferite medii de stocare, până la denunţarea infractorilor din jurul nostru, iar contrariul echivalează cu complicitate în sensul Codului Penal, în ultimul caz.

Blogul Domnului Miron Mitrea

Pentru un om politic care tocmai a "părăsit" scena şi îşi face blog pentru a spune nişte lucruri pe care nu le-a spus în timpul mandatului, echivalează cu o şoaptă în noapte. Comparativ cu mine care abia mi-am facut blog şi sunt citit intr-un numar foarte mic de persoane, îmi lasă impresia că ţip în gura mare pe stradă.

Nu aş putea să fac o analogie cu un act de laşitate, în cazul d-lui. Miron Mitrea, întrucât acesta şi-a dat demisia din funcţia publică de parlamentar. Însă afirmaţii de categoria asta nu reprezintă mare lucru şi nici nu poate produce efecte, nici macar politice. Ci rămâne la stadiul de afirmaţie. Era un act politic important daca acest lucru era afirmat la tribuna Parlamentului s-au într-o conferinţă de presă la biroul partidului din care face parte. Acest lucru denotă că acoperă şi unele lucruri ce se pot afla cu privire la nişte personaje din cadrul partidului din care face parte. Oricum a facut destule furori articolul de pe blog dumnealui, mesajul acestuia a fost preluat de câteva agenţii de presă, însă cu siguranţă va rămâne la stadiul de ştire şi nimic mai mult. E păcat că asemenea depoziţii rămân doar la stadiu asta.

Revin cu ideea conturată în scrierea mea „Viitorul este în media independentă” – am convigera că în viitorul apropiat lumea se va informa exclusiv de pe internet şi va adopta stilul propriu de transpunere şi interpretare a ştirilor. În felul acesta se vor departaja clar cei care înţeleg interesele interpuse într-o ştire şi cei care prezintă ştirea aşa cum este în realitate fără ai acorda o culoare sau alta. Iar critica asupra evenimentelor şi personajelor va fi cunoscută prin prisma unor personaje ce au o mai mică notorietate, dar care se apropie de gusturile fiecărui cititor în parte.

Blogul domnului Miron Mitrea poate fi vizualizat aici

CHIRIŢA MODERNĂ

Prin prezentul articolul vreau sa ridic un semn de întrebare, întrebare firească în contextul actual lingvistic românesc.

Către ce meleaguri se îndreaptă limba română cu deja cunoscutul limbaj de internaut, de personaj care îşi foloseşte zilnic messengerul ca mijloc de comunicare. Unde diacriticile se transformă deja în „Sh” şi „tz”, iar daca mergi pe strada cu siguranta la un drum scurt de 10 minute pe jos agale în dealul Copoului, vei auzi cuvintele „ok! Ne vedem maine”, „bye! C u soon!” „sorămea caută un job” etc, etcetera. Afară de impactul socilal şi limitarea la comunicare virtuală în locul celei normale faţă în faţă. Acum nu vreau să par o persoană critică la adresa junilor de azi, dar dacă vi se pare normal ca dintr-o lene persistentă să foloseşti limba engleză, ba chiar o engleză – românească, iar daca cei care sunt în masură să atraga atenţia asupra acestei evoluţii a limbii române nu o fac, apreciez că în cel putin 20 de ani o să le folosim chiar pe hârtie la serviciu sau va trebui să te adresezi la magazin în engleză să poţi cumpăra o pâine. Mă întrebam cu ani în urmă în legătură cu evoluţia asta, dacă o mai putem numi aşa ci mai degrabă o involuţie, îşi are originea în tehnologie; desigur întrebarea chiar şi pentru vremea respectivă era retorică, tehnologia şi accesul la aceasta îşi spune cuvântul şi iată îşi pune amprenta inclusiv pe lingvistică şi evoluţia acesteia în ţarişoara noastră.

Bine! Trebuie să recunosc că nici eu nu ma pot dezice de asemenea practici, între prieteni colegi şi alte categorii mai apropiate, ori nu, le folosesc şi eu, dar uneori mă opresc meditativ să îmi iau pasitla de autocritică şi îmi propun să nu le mai folosesc. Apoi mă întreb dacă îşi mai are un rost autocritica şi cenzura personală, în folosul limbii române?
Eu cred că Da!!

Nu o spun eu primul dar opera lui Caragiale este mai actuală ca niciodată. Sau poate a înţeles atât de bine firea românului încât a decretat încă de atunci, că ea nu se va schimba. Ma refer aici la o schimbare în bine, ce nu va apărea prea curând în gândirea şi comportamentul românului. Nu la schimbări în general. Pentru că schimbările cu carcter general sunt acţiuni normale şi reprezintă rezultatul factorilor evoluţionişti cum exemplificam în rândurile de mai sus, acţiunea tehnologiei asupra lingvisticii româneşti, care au loc în permanenţă. Dar caracterul general al românului rămâne acelaşi, actorul politic aşa cum îl reliefează Caragiale este chiar tiparul actual de politician.

Apoi şi muzica îşi arată aportul ei la denaturarea sistematică actuală a limbii. Dacă observaţi mai toate trupele româneşti încearcă şi melodii în limba engleză sau unele se axează doar pe versuri în limba engleză, ceea ce în esenţă nu este condamnabil la adresa lor. Întrucât pe trubadurii şi artiştii noştri din muzică îi interesează doar vânzările ceea ce e oarecum normal şi nu pot vinde înafară decât dacă folosesc o limbă internaţională de uz larg. Cu toate că contrariul e demonstrat de succesul înregistrat de către moldovenii de la Ozone în ţările europene şi America. Întrebând mai multe personaje de ce se pune accentul mai mult pe engleză, acestea îmi spun că sună mai bine în engleză anumite expresii şi exprimări ale unor trăiri. Lucru care mi s-a părut dureros, întrucât am avut în istoria noastră mulţi care au ştiut să valorifice limba şi care au ştiut să exprime atât de aproape de perfecţiune unele sentimente umane. Şi spuneam că e dureros, deoarece cred că cei care se folosesc de altă limbă, pentru că „sună mai bine”, nu mă face să cred decât că cei ce folosesc asemenea tipare sunt lipsiţi cu desăvârşire de originalitate ca să numai vorbim de geniu. Iar în ziua de azi pe cei care prezintă o oarecare originalitate sau performanţe în anumite segmete ale artei sunt deosebit de puţin mediatizaţi. Românului în place ţigăneala şi asta face record la televizor şi în presa scrisă. Probabil toţi observăm ansamblul acesta dar nimeni nu acţionează, toţi comentăm că e ţigăneală la televizor şi o acceptăm numai pentru că ne place să o vedem şi să avem motive de a comenta. Întreb pe mulţi: „Îţi place emisiunea asta?” răspunde: „Nu, dar ma distrează” alţii răspund „Nu, doar ma mir de prostia altora” acest „NU” este un accept în toată desăvârşirea lui şi negaţie sau neacceptare este doar combinaţia de litere „n” şi „u” iar această acceptare lucrează doar în defavoarea noastră a românului. Compromisul cu televizorul şi toleranţa la asemena practici, apare ca o complicitate „de facto” la degenerarea celor câteva lucruri care ne mai leagă pe noi românii. Dacă pierdem şi limba atunci chiar că ne-am bătut joc de neamul nostru şi o să rămânem o ţară de „apatrizi ai tradiţiei” sau poate luăm în braţe cultul rromilor că muzica deja am luat-o de la ei. Hai!! .... La mai multe manele şi Baftalo

GIGI BECALI – “MARTIR” CONTEMPORAN ep. 2 – SCHIMBAREA LA FAŢĂ

S-au întâmplat multe de la primul articol în legătură cu acest subiect
Important e că totuşi preţul plătit de Gigi Becali, pentru schimbarea în bine – după părerea mea – este mult mai mare decât merita. Părerea personală este că totuşi am asistat la o schimbare ce presupune aspecte esenţiale ale carcaterului Gigi Becali – ba chiar s-a creat un curent specific acestui caracter, cu toate subaspectele ce decurg de aici atât acelor pro şi contra. Iar „amploarea” este cuvântul chei. Cât priveşte aspectul schimbării la faţa a d-lui. Gigi Becali o să mă limitez la două puncte care mi se par esenţiale:

1. După eliberara domniei sale se pare că acesta n-a delăsat stilul de abordare
a dialogului cu presa, cel expansionist şi coleric, dar a învaţat să nu se mai
lanseze în afirmaţii nefondate şi acuzatoare. Şi să numai cadă în capcanele
presei prin adresarea către acesta a unor întrebări la care răspunsul este
direcţionat şi unul care să instige a dezvălui şi alte lucruri. Dealfel tendinţa
de a fi întrebat în felul acesta şi de a răspunde altceva este prima lecţie cred
eu în politică, pe care dacă nu o stăpâneşti eşti pierdu sau te dezichilibrezi
şi te ajută şi alţii să caz de pe scenă. Iar aici fără să vreu, maestru emerit
în a da răspunsuri care să n-aibă legătură cu întrebarea, dar care să-ţi creeze
impresia ca a răspuns, ba te şi convinge că e aşa, este dl. Ion Iliescu – şi nu
mă feresc a spune că din perspectiva asta eu îl apreciez – întrucât la dumnealui
este şi o chestiune ce ţine de vocaţie, de perfectare prin instruire şi de ADN
probabil.
2. Totodată experienţa suferită de către personaj, pe care acesta
îi acordă conotaţii religioase, anume că face parte dintr-un plan divin, ceea ce
n-am să comentez întrucât n-aş vrea să intru pe un teritoriu pe care nu-l
stăpânesc, să pot stabili daca ceea ce a afirmat şi asociat prin experienţa sa
cu cea a lui Isus, reprezintă o blasfemie sau erezie. Ci am să mă limitez a
constata că, dl Gigi Becali marşează pe credinţă şi pe electoratul care
simpatizează orientările religioase. Lucru care de altfel era prezent şi până la
emiterea madatului, dar după acest lucru a cresut aproape exponenţial. Şi nu
tocmai în defavoarea dumnealui, poate doar în raportului Gigi Becali şi
Dumnezeu.

Schimbarea a apărut totuşi ca un lucru firesc pentru ca ceea ce am spus aici nu este ceva indedit, toti comentatorii spaţiului public şi politic din România aveau presimţirea ca Gigi Becali va fi o persoană schimbată la eliberarea lui. De ce era de aşteptat? Pai e simplă logica, un om care avea impresia despre sine că poate face lucruri deosebit de importante atât pentru el cât şi pentru ţara, un om cu o influienţă destul de mare, atunci când decade şi este lipsit de libertate este evident că va suferi schimbari enorme. Problema esenţială atunci când se afla în arest, era dacă acesta va suferi o schimbare în bine sau în rău şi aşa cum am mai spus majoritatea trăiau presimţirea ca lipsirea de libertate a dlui. Gigi Becali va produce o schimbare în bine a carcaterului.
Deciziile diferite ale celor două instanţe, anume cea care considera ca acest personaj constituie un pericol public şi cea de-a doua care îl eliberează sub condiţia controlului judiciar, se datorează numai apariţiei unor elemente noi în probatoriul administrat, adica aparţia unei circumstanţe atenuante de natură să diminueze pericolul social şi probabil această atenunată o constituie prezenţa la locul unde a avut loc prezumtiva faptă unu reprezentat al Poliţiei. Avocaţii iniţial au speculat vicii de procedură ce pot fi contestate şi sperând eliberarea doar în baza acestora iar ulterior au facut uz de „arme” cu care să atace fondul şi iată aceasta din urmă s-a sondat cu rezultatul scontat.

Un motiv important pentru care românii urmăresc acest personaj este unul cât se poate de simplu. Cetăţenii simt nevoia de o schimbare la nivelul atitudinii celor care îi conduc. Şi aceştia au nevoie de un personaj care să îi conducă cu mult mai responsabil faţă de ceea ce am avut până în prezent în toată perioada postdecembristă. Au nevoie de un personaj care să semene mai mult cu Vlad Ţepes, un om mult mai radical şi care să sacrifice orice în faţa dreptăţii şi care să facă ordine în haita de câini care au jefuit ţara vreme de aproape 2 decenii. În felul acesta simt eu electoratul din România, întrucât în trecut au mai existat aere de mare schimbare cu care s-a mers la vot, cu titlu de exmplu amintesc – Convenţia Democrată, Alianţa Da – dar care niciodată nu au răspuns favorabil şi conform aşteptărilor din partea alegătorilor. Ori dl. Gigi Becali este conştient de acest lucru, iar comportamanetul dumnealui îşi are oarece trasaturi în persoana unor foşti conducători ai românilor, poate acesta este şi motivul pentru care nu a dorit să pară o persoană mai cizelată care să vorbească electoratului pe un ton ce denotă educaţie ori cultură sau ambele. Iar românii din ziua de azi, cred că ar preferea mai mult un persoanj cu tendinţe dictatoriale orientate către sacrificiul pentru dreptate decât un personaj mai dinamic şi oirentat către soluţii economice viabile la momentul de faţă. Eu vorbesc strict din perspectiva ideatică, întrucât constat că un asemenea candidat care să îndeplinească asemenea trăsături n-am văzut. Iar posibilitatea să existe un personaj care să le îndeplinească pe amândouă este şi mai mică.

SPERANŢA UNUI PESIMIST

Măsura în care interesează, nu aş putea să o apreciez. Dar cum nu pot explica explozia mea iniţială de a-mi exprima o parte din gânduri în scris şi pe care să le aduc la cunoştinţa celor ce citesc acest blog, aşa nu pot explica nici dorinţa de a vă spune gândurile ce m-au măcinat pe timpul Sfintelor sărbători de Paşte.
Trăim într-o lume a păcatului, afară a celui originar pentru care chiar Fiului lui Dumnezeu a trebuit sacrificat şi toate greşelile ce se află în jurul nostru pe care noi cu ştiinţă ori fără, le înfăptuim zilnic. Însăşi natura mea, caracterul meu este un păcat condamnabil, nu doar de rigoarea creştinescă ci şi de alte categorii de dogme spiritualiste, anume de a fi un pesimist. Nu pot să îmi aduc aminte momentul când am realizat prima dată că sunt o persoană de această natură; oricum acest lucru l-am realizat cu mult timp după ce am căpătat o conştiinţă mai amplă şi profundă asupra lucrurilor ce se întâmplă în jurul meu. La persoana mea, pesimismul a apărut şi s-a dezvoltat ca un sistem de apărare, ca o pregătire a psihicului înainte de trece peste un moment important, ca în cazul în care rezultatul era unul de o factură negativă sau leza interesul propriu, atunci când luam la cunoştinţă despre acel rezultat, puteam trece cu o uşurinţă mai mare peste el. Poate de aici a apărut şi plăcerea de face pronosticuri despre anumite lucruri ce se vor întâmpla în viitor şi care privesc nu doar persoana mea. Pronosticuri ce nu au fost întotdeuna de o factură pesimistă, iar spunându-vă acestea despre persoana mea, o să mă opresc aici.

În aceste zile am înţeles vorba celor în vârstă care spun: „Mă mir cum ne mai rabdă pământul!?”. Trebuie să vă spun că şi eu mă mir de acest lurcu şi cu siguranţă nu sunt singurul care se întreabă. Citeam pe blogul unei persoane care afirma că totuşi esenţa crizei actuale, care evident pragmatic este economică, îşi are originea în degradarea etică, morală şi spirituală a întregii noastre civilizaţii. La prima citire sună poate nebunească analogia, ba eu chiar am comentat la respectivul articol ca acest lucru este greu de probat şi la fel de greu de stabilit o legătură de cauzalitate. Juristul din mine îşi spunea cu întâietate cuvântul, dar judecând în consens cu credinţa pe care o am, ar trebui să fie o afirmaţie cât se poate de normală la stadiul evoluţiei apocliptice din Biblie. Este un adevăr greu de acceptat poate chiar pentru majoritatea locuitorilor de pe sfera asta, pe care noi o denumim Terra. Articol pe care vă invit pe toţi să-l citiţi pe Blogul - Codul lui Oreste - iar ca să închei o să îmi permit să laud şi să formulez o părere, chiar dacă este poate una neavenită şi în necunoştinţă de cauză, dar în blogul - Codul lui Oreste- este unul de cel puţin nota 10 – pentru categoria de subiecte care le abordează.

Revenind însă la gândurile mele ce mi-au ţinut mintea ocupată în aceste zile, şi la legătură normală între titlul scrierii de faţă şi conţinut. O să am tăria să afirm că pesimismul ca mecanism propriu este total depăşit în faţa credinţei şi totodată mă sperii pentru că acesta este o consecinţă a lacunelor pe care le am într-o credinţă ce ar trebui să fie absolut neîndoielinică în faţa Trinităţii. Şi spun că prima speranţă pe care ar trebui să o aibă toţi creştinii, mărturia vie, singura minune şi singura punte de legătură general acceptată între divinitate şi umanitate este lumina de la Ierusalim. Lumina de înviere este pentru mine speranţa ca Dumnezeu ne mai rabdă cu păcatele noastre, încă. Ar trebui să le mulţumim tuturor sfinţilor care se roagă pentru noi, tuturor celor care şi-au dedicat viaţa acestui lucru şi care datorită lor se mai îndură Dumnezeu pentru noi. Celor care ţin post aşa cum se cuvine şi celor care pustietatea le este cunoscută, celor care plăcerile carnale le sunt de mult uitate. Mi-aş dori să scriu mai multe despre aceste lucruri, despre păreri personale, dar mă gândesc că acest lucru poate constitui un păcat întrucât despre credinţă se cade să ne vorbească cei ce nu au îndoieli. Şi care sunt încercaţi mai mult decât noi şi îi sunt loiali lui Dumnezeu în continuare. Iar orice alambicare a cuvintelor de către un neofit poate produce mai multă confuzie decât gânduri pentru o credinţă dreaptă şi neîndoielnică.

ABUZURILE UNUI REGIM ÎN SECOLUL XXI

Mă simnt obligat moral dar şi din perspectiva respectului faţă de spiritul civic pe care ar trebui să-l aibă orice român în adevăratul sens al cuvântului şi să prezint un material de o importanţă majoră.
De curând, pe cale virtuală, mi-a parvenit o adresă a cărui semnatar este unul din personajele politice de la Chişnau, şi anume primarul general al acestui municipiu Dl. Dorin Chirtoacă şi totodată Preşedintele Partidului Liberal din R.M.
Prin aceasta se face un apel atât la organismele internaţionale ce se ocupă cu ocrotirea drepturilor ţi libertăţilor fundamentale ale oamenilor şi tot odată se adresează întregii comunităţi internaţionale.
O să îmi permit să citez chiar din aceasta: „În Republica Moldova au loc incalcari grave ale drepturilor omului. Ca urmare a manifestatiilor de protest din data de 7 aprilie 2009, când sediile Parlamentului şi Preşedinţiei RM au fost devastate, politia a declanşat un val de teroare şi intimidare în masă a cetatenilor, în special a tinerilor, inclusiv minori. Sunt arestaţi atât participanţi la devastare, cât şi manifestanţi pasnici, dar şi persoane care nu au participat la proteste inclusiv jurnalisti. » Apelul disperat este unul de natură să semnaleze din partea unei instituţii a unor abateri grave de la drepturile cetăţenilor astfel cum sunt ele recunoscute la nivel internaţional, dar şi între cele recunoscute de normativele interne ale statului – Constituţie şi altele.
Iar în cele ce urmează o să mai reproduc un pasaj ce exprima solicitările
menţionate pe adresă:
„În acest sens, solicităm implicarea Dumneavoastră pentru:
· Oprirea tratamentului inuman si degradant, a torturii in locurile de detentie;
· Incetarea terorii, a rapirilor de persoane, a amenintarilor si a intimidarilor;
· Asigurarea accesului avocatilor, a ONG-urilor si a presei in locurile de detentie;
· Garantarea drepturilor persoanelor retinute, in primul rand la aparare;
· Informarea deplina asupra retinerilor efectuate si a incriminarilor aduse;
· Pedesirea celor vinovati de comiterea abuzurilor mentionate;."

Dacă întradevăr această adresă îşi va dovedi ca fiind adevăratul semnatar al personajului amintit, iar instituţia cum de curând şi-a asumat această poziţie conform site-ului oficial http://www.chisinau.md/news/?nid=b868f8fcdc25c055b1b81c0ab692c8a0 nu mă face să cred decât ca aceasta există probabil şi în realitate cu toate elementele necesare pentru a îndeplini calitatea de înscris oficial.

Dar totuşi celor ce citesc această adresă şi totodată prezentul articol cât şi alături de dorinţa spre a arăta lucrurile într-o lumină cât mai obiectivă, menţionez că exista posibilitatea ca acest act să nu apară în realitate la instituţia cu pricina. Întrucât din cunoştinţele pe care le am în dreptul român şi în subsidiar în dreptul administrativ, un înscris dobândeşte calitatea de act oficial, sub sancţiunea nulităţii, atunci când acesta este semnat de către reprezentantul legal al respectivei instituţii şi poartă număr de înregistrare împreună cu data acestuia. Condiţii pe care această adresă nu le prezintă. Cu toate că în partea de sus, mai exact dreapta, înaintea antetului poartă un număr, dar acesta poate să nu fie un număr de înregistrare al respectivei instituţii. Chiar şi în felul acesta împreună cu declaraţia oficială de pe site-ul Primăriei Chişnău ea reprezintă un semnal de alarmă la ceea ce s-a petrecut în ţărişoara de peste Prut.

Într-o scurtă analiză la rece şi ca o concluzie, dacă doriţi, dezicerea unor instituţii, peroane publice chiar din structura statală centrală ori locală din R. Moldova, întăreşte suspiciunile şi poate chiar confirmă că regimul Voronin a folosit abuzul şi violenţa ca armă de represine la adresa unor tineri care au militat pentru un scop nobil. Toate astea spunându-le nu spre convigerea proprie sau a unei largi categorii de cetăţeni din România, ci ele pot constitui elemente în vederea adoptării unor noi poziţii diplomatice şi suspiciuni oficiale în ceea ce priveşte legalitatea alegerilor din statul vecin. Mai mult decât atât, apariţia declaraţiaţiei Preşedintelui Smirnov al Transnistriei care condamnă acţiunile regimului de la Chişnau, apare tot ca un semnal pentru comunitatea internaţională. Ceea ce ar fi logic şi normal la nivel diplomatic, se impune o repoziţionare a Comunităţii Europene şi a Departamentului Afacerilor Externe din Statele Unite în raport cu evoluţia situaţiei din ultimele zile la Chişanu. Desigur că există posibilitatea ca aceste poziţii oficiale să nu apară niciodată, întrucât după prima zi – 7 aprilie 2009 – Rusia a acordat o notă pozitivă regimului de la Chişnau pentru comportamentul pe care l-au adoptat autorităţile în faţa protestanţiolor, ori repoziţionarea în contextul actual al celorlalţi doi jucători ar crea un prim punct de vedere divergent şi binenţeles nedorit de către toţi, în lumina aparenţelor.
În acest caz primează poziţie oficială a Rusiei, asta fără nici un fel de îndoială.

Înscrisul poate fi descărcat de la adresa : http://drop.io/ocyb1jk
Atenţionez şi nu recomand descăracarea fişierului celor care sunt sesnibili la imagini ce prezintă urme de violenţă pe corpul uman.